Botezul este un eveniment foarte important. Aici se dăruiesc multe cadouri în special pentru copilul botezat. Ar fi frumos pe lângă jucării, hainuțe, cărucioare, scaune de masă sau cadouri care sunt oferite cel mai des la botez să alegi un cadou mai special și original. Înainte să alegi un cadou ar fi bine dacă te-ai sfătui și cu părinții copilului. Poate le scapă din greșeală și o dorința de a lor sau ce ar vrea sa primească din partea oaspeților.
Pentru fețite poți să alegi unul dintre următoarele cadouri de botez:
Bijuterii delicate – Trebuie să ții cont și de materialul din care sunt confecționate pentru că unele provoacă alergii și ar face rău copilului. Alege bijuterii care au un sistem bun de prindere. Poți să alegi niște cercei, pandativ personalizat, cruciulița, lanț, brățară sau o diademă pe care o poți și personaliza cu câteva simboluri sau cuvinte specifice familiei.
Piese vestimentare – Cele mai frumoase piese vestimentare sunt costumașele personalizate sau la comandă câteva rochițe inspirate chiar și din desenele animate.
Set de baie. – Poți să alegi câteva produse de baie cum ar fi cremă, pudră petru bebeluși etc. Toate acestea ai putea să le aranjezi într-un coș frumos.
Seturi de amprentă. Acest set este unul special în care cel mic își lasă amprentele pe niste plăcuțe ca amintire pentru tunci când va crește.
O pereche de papuci croșetați manual. Sunt simpatice și utile iar dacă ar fi croșetate și de cineva din familie care se pricepe cum ar fi bunica copilului ar fi minunat și îi va rămâne amintire un obiect realizat de bunica lui.Geantă multifuncțională. – Tipul acesta de geantă ajută foarte mult părinții. Alege o geantă care să aibă cât mai multe compartimente pentru depozitarea obiectelor necesare ( o păturică, jucării, apă, șervețele umede, biberoane, borcănele cu mâncare etc.).
Cadouri de botez pentru băieți
Câteva dintre cadourile de botez pe care le poți oferi băieților:
Piese vestimentare. Costume elegante pentru botez sau pentru evenimentele la care va merge cu părinții, cel mai frumos cadou ar fi o cămașă personalizată cu numele copilului pe ea scris într-o parte pe guler.
Jucării. O mașinuță frumoasă și mai deosebită, cuburi, roboți, sau jucarii pe care o să îl ajute pe cel mic să își dezvolte anumite abilități.
Bijuterii. Un set frumos tată-fiu.
Cadouri pentru nași
Nașii sunt oameni care îi sprijină pe părinții bebelușului și îi ajută să organizeze acest eveniment important, astfel încât le poți oferi un cadou pentru a le arăta recunoștința. Iată câteva idei de cadouri pentru nași:
Cadouri de familie – în funcție de nevoile lor, aceste cadouri pot include storcătoare sau aparate de cafea;
Decorațiuni pentru casă – Există multe produse din care puteți alege, dar este important să se potrivească cu mobilierul și designul interior al casei. Vazele, ghivecele de flori, lumânările parfumate sau tablourile sunt doar câteva cadouri potrivite pentru botez.
Cadouri personalizate – puteți alege să le oferiți nașilor dvs. unele articole care amintesc de botez, cum ar fi fotografii de la anumite activități sau diverse figurine cu poze ale bebelușului.